Petiții

DATELE DE CONTACT PENTRU OBTINEREA INFORMATIILOR LEGATE DE STADIUL SOLUTIONARII PETITIILOR:

- Adresa de mail: office@transilvaniabroker.ro
- Numar de telefon: 0263-235900

PROCEDURI PRIVIND PRIMIREA SI SOLUTIONAREA PETITIILOR ADRESATE SOCIETATII TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE

Prezenta procedura este aplicabila petitiilor depuse de catre orice persoană fizică sau juridică care are calitatea de asigurat, beneficiar, contractant sau persoană păgubită așa cum sunt definite de legislația în vigoare, referitor la activitatea societatii TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE

I. Dispozitii Generale
Masurile ce decurg din aplicarea prezentei proceduri sunt destinate:
- aplicarii prevederilor legale privind respectarea drepturilor persoanelor;
- asigurarii unui climat de incredere a clientilor existenti si a clientilor potentiali ai companiei fata de seriozitatea, promptitudinea si calitatea serviciilor oferite de TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE

Potrivit prevederilor legale, orice persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale:
- recunoscute de lege sau prevazute prin contractul de asigurare, sau
- prin refuzul nejustificat de a-i fi rezolvata cererea referitoare la un drept, se poate adresa societatii pentru recunoasterea dreptului si repararea pagubei.

Petitia se formuleaza in scris si va cuprinde urmatoarele:
- numele sau denumirea petentului, domiciliul sau sediul acestuia;
- obiectul petitiei si eventual suma contestata;

Petitia va fi semnata de petent sau de reprezentantul legal al acestuia; in cazul persoanelor juridice, trebuie sa poarte si stampila.

Dovada calitatii de reprezentant al petentului, persoana fizica sau juridica, se face prin imputernicire avocatiala in cazul avocatilor, sau prin procura autentificata notarial, in cazul altor persoane.

In sustinerea petitiei formulate, petentul poate depune acte care nu au fost avute in vedere initial.

Petitia nu poate avea ca obiect alte pretentii decat cele stabilite conform prevederilor legale, conditiilor generale contractuale, actului (actelor) de constatare semnat de petent, sau pretentii ulterioare semnarii declaratiei de renuntare la alte pretentii.

Desi nu putem impune ce trebuie sa cuprinda petitiile, suntem obligati sa raspundem, chiar daca acestea nu respecta cerintele prevazute pentru petitii.

II. Etapele solutionarii petitiilor

1. Petitia poate fi transmisa:

a) prin e-mail transmis la adresa : office@transilvaniabroker.ro
b) prin posta sau curierat la adresa TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE, strada Zorilor, nr.5, Bistrita, judet Bistrita-Nasaud
c) prin fax, la numarul 0623-235910
d) prin intermediul site-ului: www.transilvaniabroker.ro;
e) prin inregistrarea petitiei la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) si primirea unei solicitari ulterioare de informatii din partea ASF.;
f) prin inregistrarea petitiei la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (A.N.P.C.) partea A.N.P.C.;
g) prin inregistrarea petitiei la Presedintia sau Guvernul Romaniei;
h) prin publicare in presa scrisa sau pe Internet (pe forumuri, bloguri, etc.).

Atentie!

Nu se primesc reclamatii prin telefon.
Petitiile anonime sau cele in care nu sunt trecute datele de identificare a petitionarului (nume, prenume, adresa, date contact) nu se iau in considerare.

2. Petitiile primite vor fi inregistrate in registrul unic de petitii al TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE de catre persoana desemnata in acest sens.

3. Colectivul de analiza si solutionare a petitiilor va dispune masuri de cercetare, analiza detailata si rezolvare rapida si temeinica a tuturor aspectelor sesizate de petenti, cu respectarea stricta a prevederilor legale, si va elabora raspunsul final catre petent, pe care il va transmite spre aprobare conducerii executive a TRANSILVANIA BROKER DE ASIGURARE

4. Dupa obtinerea aprobarii de la conducerea executiva a brokerului, colectivul de analiza si solutionare a petitiilor va transmite raspunsul catre petent in termenul legal de maximum 30 de zile de la inregistrare.

5. Raspunsul se comunica prin posta/e-mail/fax, functie de calea de comunicare folosita de petent.