Obisnuim sa ne gandim la mediul de afaceri ca fiind unul rece, steril. Cifre, grafice, tabele – toate acestea sunt indicatorii de performanta folositi cel mai des in business.
Insa in industria asigurarilor lucrurile stau diferit. Sigur, la nivel de companie vom folosi aceiasi indicatori “reci” pentru a analiza performanta. Dar, pe fond, asigurarile sunt niste produse pentru oameni. Ca broker, trebuie sa lucrezi cu si pentru oameni, chiar daca majoritatea politelor de asigurare sunt pentru diverse bunuri.
Ca atare, inteligenta emotionala este foarte importanta. Ea te poate ajuta sa ajuti, sa fii alaturi de clientii tai exact asa cum au nevoie. De asemenea, te poate ajuta sa-ti imbunatatesti performantele. Atunci cand inteligenta emotionala lucreaza pentru tine, chiar si indicatorii tai “reci”, cifrele, vor arata mai bine.
Hai sa aflam mai multe despre inteligenta emotionala.
Ce este inteligenta emotionala?
Cercetatorii in domeniu (cum este John D. Mayer) definesc inteligenta emotionala ca fiind abilitatea de a intelege corect atat propriile emotii, cat si pe cele ale altora, precum si de a le manageria corespunzator.
Daniel Goleman, autorul cartii “Inteligenta Emotionala” vede in acest atribut competente in urmatoarele:
- Constiinta de sine
- Managementul eu-lui/de sine
- Empatie si relatii sociale
- Managementul relatiilor.
Pe scurt, inteligenta emotionala ne ajuta sa constientizam mai bine propriile emotii si pe cele ale altora. In consecinta, ne ofera si abilitatea de a-i “citi” mai bine pe altii si de a construi relatii solide, de durata.
Insa cum afecteaza toate acestea abilitatea de a fi un broker mai bun? Hai sa aflam!
3 feluri in care inteligenta emotionala te ajuta sa fii un broker mai bun
1. Vei fi un ascultator mai bun
Cu totii ne dorim sa fim ascultati si intelesi. Ca broker de asigurare, este important sa iti faci timp sa-i asculti pe clienti si sa intelegi nevoile lor.
Insa simpla ascultare nu este suficienta. Daca, dupa ce clientul termina de expus nevoile pe care le are, tu vei continua cu acelasi “pitch” de vanzare neschimbat, lucrurile nu vor merge in favoarea ta.
Clientul va sti ca nu ai depus niciun efort pentru a-l intelege si ca vrei pur si simplu sa inchei tranzactia pentru a incasa comisionul. Inteligenta emotionala te ajuta sa asculti activ, sa pui intrebari de clarificare, iar la final sa vii cu o oferta personalizata.
Astfel, clientul se va simti ascultat si inteles. Ca atare, va fi mai predispus sa incheie polita cu ajutorul tau si sa ramana clientul tau pe termen lung.
2. Vei crea relatii bazate pe incredere
Oamenii cu o inteligenta emotionala peste medie nu asculta doar ca sa poata raspunde. Dupa cum aratam mai sus, asculta pentru a intelege si pentru a putea ajuta.
Inteligenta emotionala te ajuta sa cultivi increderea si relatii pe termen lung. Capacitatea de a intelege si de a empatiza cu nevoile clientului iti va aduce vanzari mai mari, clienti mai fideli si relatii de business exemplare.
3. Te vei dezvolta profesional mult mai rapid
Care sunt tintele tale financiare si profesionale? Sunt deja stabilite? Stii exact ce venituri ti-ai propus sa realizezi pentru anul in curs?
Daca nu, iti recomandam sa faci asta cat mai rapid. Daca da, inteligenta emotionala te poate ajuta sa-ti realizezi toate aceste obiective.
Cum?
Ei bine, oamenii cu o inteligenta emotionala peste medie se cunosc foarte bine. Mai sus vorbeam despre managementul emotiilor si al relatiilor. Un broker care foloseste inteligenta emotionala nu va lua decizii pripite, va cantari bine toate argumentele si toate oportunitatile.
De asemenea, un astfel de broker stie foarte bine care ii sunt calitatile si care ii sunt defectele si are strategii bine puse le punct pentru folosirea primelor si minimizarea defectelor. Mai mult, aceasta cunoastere de sine te va ajuta sa primesti cu usurinta feedback constructiv, fara a te simti atacat personal, si sa-l folosesti pentru a creste.
La Transilvania Broker, ne preocupa constant dezvoltarea colaboratorilor nostri. In platforma dedicata brokerilor vei gasi mai multe informatii despre cum poti sa-ti atingi obiectivele in cadrul companiei si despre cum te putem sprijini. Daca nu ai acces in aceasta platforma, aplica pentru a deveni colaborator astazi si da startul unei cariere de succes!
- 16 martie 2021
- Blog