Profit în Creștere cu peste 10% în Trimestrul I 2019

Email
LinkedIn
Facebook
Profit în Creștere cu peste 10% în Trimestrul I 2019


Transilvania Broker începe anul 2019 cu o nouă creștere a profitului de peste 10% și o creștere a veniturilor de peste 17%.

În primele 3 luni ale acestui an, profitul net a fost de 1,61 milioane Lei înregistrându-se astfel creșterea semnificativă față de 1,47 milioane Lei, profit raportat la finele primului trimestru al 2018.

Veniturile primului trimestru au fost și ele în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Concret, compania a înregistrat o sporire a veniturilor de 17,12% ajungând la suma totală a veniturilor din exploatare de 17,47 milioane Lei, comparativ cu primul trimestru al anului trecut, în care veniturile au fost de 14,91 milioane Lei.

O dinamică similară au avut și cheltuielile din această perioadă de raportare, ele crescând cu 17,88%, de la 13,23 milioane Lei anul trecut la 15,60 milioane Lei în primele trei luni ale acestui an. Creșterea cheltuielilor este, de altfel, un lucru îmbucurător întrucât se referă la mărirea  rețelei de colaboratori, dar și la investițiile companiei precum cele făcute în suportul oferit clienților, în sprijinul rețelei de colaboratori, în inovație, IT, marketing și branding pe care continuăm să le facem.

În toamna anului 2018, compania a contractat un credit în valoare de 1,4 milioane Lei pentru finalizarea lucrărilor de construcție ale sediului central. Cu toate acestea, datoriile companiei sunt în scădere. Suma datorată la 31 martie 2019 fiind de 6,68 milioane Lei, mai puțin cu 21,87% față de suma datorată la 1 ianuarie 2019, 8,55 milioane Lei.

În primul trimestru al anului 2019, societatea își consolidează creșterea pe segmentul emergent al asigurărilor de viață și sănătate, valoarea primelor intermediate ajungând la un nivel cu 53% mai mare decât cel raportat la 31.03.2018.

Aprecierea cu 10% a volumului total de prime intermediate în primul trimestru al anului curent fată de aceeași perioadă a exercițiului anterior a fost susținută, de asemenea, de creșteri importante pe majoritatea claselor de asigurări generale, astfel: răspundere civilă generală – 20%, incendiu și calamități naturale – 12%, CASCO – 6%.

 

“Creșterile raportate la finalul fiecărui exercițiu financiar sunt un semnal că ne îndreptăm într-o direcție bună. Ne bucură foarte mult să primim în continuare încrederea investitorilor, a partenerilor și a colaboratorilor noștri. Dorim să îi asigurăm pe toți că vom continua să investim în ariile care contează pentru a putea aduce și în acest an un profit investitorilor, peste media indicelui BET, așa cum i-am obișnuit, și pentru a continua colaborarea excelentă cu rețeaua de francize Transilvania Broker”, spune Dan Niculae, Director General al Transilvania Broker.

 

Pentru a accesa raportul complet aferent Trimestrului I 2019, va rugăm sa accesați pagina companiei de pe site-ul Bursei de Valori București.

Scroll to Top